Ştiaţi că… puteţi fierbe corzile de chitară?!

Am fost foarte mirat să aud că unii instrumentişti îşi fierb corzile pentru a readuce puţin din sunetul lor iniţial – cristalin şi metalic. De altfel, se pare că această practică nu este deloc una nouă, ci este folosită de foarte multi ani în special de către bass-işti.

Până să mă documentez asupra subiectului, m-am întrebat ca oricine altcineva – De ce nu-şi schimbă pur şi simplu corzile ? sau – Cum aşa să fierbi corzile?

Răspunsul pentru prima întrebare îl vei găsi singur în exemplul ce urmează. Să spunem că avem de-a face cu un bass-ist cu 4-5 chitare, pe care le foloseşte constant. Având în vedere că un set de corzi de bass costa între 90 si150 de RON sau poate chiar mai mult, costul/lună al corzilor s-ar ridica la o sumă destul de mare. Aşadar, dacă fierberea corzilor mai prelungeşte durata de viaţă, de ce să nu profite de această metodă.

Faţă de bass-işti, noi chitariştii suntem mai norocoşi, pentru că preţul unui set de corzi este mult mai redus şi astfel nu ne confruntăm cu aceleaşi costuri, însă pentru situaţiile de maximă urgenţă este bine de ştiut ce avem de făcut. Mie unul, tare mi-ar fi plăcut să fi ştiut de fierberea corzilor în studenţie sau acum 10-15 ani când corzile de chitară se găseau foarte rar la mine în Roman.

Avantaje ale fierberii corzilor

  1. Toate depunerile cauzate de transpiraţia palmelor vor fi dizolvate sau îndepărtate
  2. Reziduurile blocate între spirele corzilor înfăşurate vor fi eliminate ca urmare a dilatării corzilor la temperatura de fierbere
  3. Eventualele tensiuni acumulate în corzi vor fi şi ele eliberate

Dezavantaje ale fierberii corzilor

  1. Operaţiunea nu poate fi repetată de foarte multe ori, pentru că « refacerea » corzilor prin fierbere nu este una totală
  2. Deteriorarea corzilor cauzată de frecarea de taste nu poate fi refăcută în niciun fel

Sfaturi pentru fierberea corzilor

  1. Corzile se fierb într-o oală curăţată în prealabil cu alcool medicinal pentru a înlătura reziduurile de apă dură
  2. NU fierbeţi corzile în apă de la robinet, ci mai degrabă în apă demineralizată. Apa dură dăunează corzilor.
  3. Corzile se introduc în momentul în care apa a început să fiarbă, iar timpul de fierbere nu ar trebui să depăşească 5 minute.
  4. După fierbere le scoateţi şi le uscaţi pe un prosop de hârtie

Mult spor la fiert corzi de chitară şi aştept comentariile voastre pe această temă.

 

 

Dacă eşti interesat de alte informaţii, sfaturi personalizate sau lectii de chitara în Bucuresti mă poţi contacta pe email.

Mult spor,

Marius Furduescu

in: Chitare si accesorii · tagged: Chitare si accesorii

3 comments

  1. @Marius

    Salut Marius,

    Citisem si eu despre acest lucru mai demult,dar nu m-a interesa in mod deosebit.Am si eu cativa priteneni care nu dispun de o suma foarte mare lunar si care nu isi pot cumpara la 3-4 luni niste corzi noi,asa ca le voi recomanda aceasta metoda.S-ar putea sa incerc si eu,cand voi fi intr-o situatie limita 😀 Multumim mult pentru ca ne-ai explicat despre aceasta tehnica,foarte utila de altfel,si asteptam cat mai multe articole de acest gen,si nu numai 🙂

    Iti urez succes,si sa ne auzim cu bine!

    Salutari,

    oZz

    • Aaa,si inca ceva,cam la cat timp crezi ca ar trebui fierte corzile,de la punerea lor pe chitara?

    • @oZz Salut, in mod normal fierberea ar trebuia facuta din 2 in 2 saptamani. De altfel, daca vorbim de schimbarea corzilor, la o chitara pe care doar exersezi, ar trebui schimbate la 2 sapt sau cel mult 1 luna. Daca discutam de chitare cu care canti in show-uri, corzile ar trebui schimbate pentru fiecare cantare.

      Mult spor,

      Marius Furduescu

Post a Comment